Invatarea – aspect important al culturii organizationale

O forta de munca ce detine indeletnicirile, expertiza si cunostintele necesare, este esentiala pentru orice organizatie care accede la niveluri inalte de performanta. Intr-un mediu de business din ce in ce mai competitiv, invatarea si nevoia de perfectionare nu au fost niciodata mai importante pentru a scoate capul din multime. Iar cum personalul este, sau ar trebui sa fie, linia intai din front, in lupta pe care compania pentru care lucreaza o duce, in fiecare zi, cu concurenta, managerii ar trebui sa stie ca in 2017, formarea angajatilor este mai importanta ca oricand. Acestia trebuie sa detina abilitatile necesare, adica armele cu ajutorul carora sa isi conduca brandul catre succes. O mare problema cu care se confrunta organizatiile, mai ales in momentele de recesiune, este faptul ca taie din bugete in mod gresit, printre primele eliminate numarandu-se cele alocate trainingurilor. Desi este o solutie (aparent buna) pe termen scurt, in timp duce la consecinte grave. Organizatiile infloritoare, indiferent de conditiile din exterior, se bazeaza pe oameni, pe care trebuie sa ii motiveze si sa ii implice. Talentul. Te nasti cu el, dar il mai si cultivi Instruirea poate spori mult implicarea angajatilor, prin cultivarea inclinatiilor acestora, ajutandu-i sa invete lucruri noi si sa isi imbunatateasca performanta. Cei mai multi dintre ei isi doresc sa simta ca fac o treaba buna si ca rolul lor este important in cadrul organizatiei. Astfel, companiile care investesc in angajati pentru formare si dezvoltare sunt privite mai favorabil de catre acestia decat cele care nu fac acest lucru. Cu toate ca formarea si dezvoltarea au un impact semnificativ asupra angajatilor, acestia trebuie sa o si vada, sa inteleaga beneficiile pentru ei insisi si sa fie proactivi. Acesta este punctul de cotitura, in care intentiile bune ale angajatorilor nu reusesc. Mai mult de 58% dintre milleniali se asteapta ca angajatorii sa le puna la dispozitie oportunitati de invatare relevante jobului pe care il desfasoara, arata un studiu al celor de la EdAssist. Desi inca exista angajatori care omit sa angajeze talentul in favoarea celor mai slab pregatiti si cu pretentii financiare mai mici si uita sa mentina competivitatea, liderii cu viziune incep sa realizeze importanta de a transforma invatarea intr-o componenta esentiala a culturii companiei lor. Iar cei care adopta aceasta filozofie, incearca sa transforme acest proces, al invatarii, in ceva cat mai usor de executat si cat mai interactiv. Pana in 2020, spun studiile, piata de e-learning corporate va ajunge la 31 de miliarde de dolari. In 2017 schimbarea cere noi abordari Daca luam in considerare impactul transformarii digitale asupra modului in care functioneaza companiile, nu ar trebui sa ne mai mire faptul ca invatarea la locul de munca nu mai inseamna cursuri ad-hoc la care angajatii participa izolati. Trendul este ca invatarea sa aiba loc laolalta, la care sa participe toate generatiile si fiecare sa invete din punctele forte si din expertiza celorlalti. Tehnologia a jucat, joaca si va juca rolul cheie in redefinirea invatarii la locul de munca. Aparitia si dezvoltarea platformelor de invatare bazate pe cloud, sustinute de streaming video, mobile si gamification-ul indica orientarea catre invatarea auto-dirijata. Oamenii invata acum de pe YouTube sau din alte surse online, continutul avand posibilitatea de a fi accesat oricand. 2017 inseamna automatizarea invatarii. Cum poate fi planificata si gestionata dezvoltarea profesionala a angajatilor Atunci cand ai in subordine zeci, sute sau chiar mii de angajati, este dificil sa manageriezi procesele tuturor de training si sa le adaptezi nevoilor pe care acestia le au. In ajutorul responsabililor de HR si nu numai, au fost dezvoltate automatizari precum modulul software Smartree MyStaff Training, cu ajutorul carora procesele de training pot fi controlate, evaluate si monitorizate in timp real. Totodata, aceasta automatizare ajuta managerii sa gestioneze mult mai eficient bugetele alocate pregatirii angajatilor. Prin intermediul MyStaff Training, se poate defini programa necesara invatarii, prin listarea tuturor cursurilor de urmat, se poate automatiza logistica necesara acestora, cum ar fi locatiile si trainerii, dar si metodele de evaluare de la final. Totodata, fiecarui angajat ii pot fi asociate competentele dobandite, dar si certificarile obtinute. In tot acest timp, responsabilul de resurse umane primeste rapoarte si indicatori specifici pentru eficientizarea analizei datelor la nivel de management. Este invatarea un lux? Unii lideri asa o considera, cu toate ca se plang ca este tot mai greu sa gasesti si sa pastrezi talente. Asa cum am mai spus, adaugarea initiativelor de invatare poate actiona ca un catalizator pentru o implicare mai mare a angajatilor si pentru a face diferenta. Daca ne uitam pe sondajul de anul trecut al Deloitte Global Trends Human Capital, invatarea in companii este prioritizata tot mai mult. Astfel, 84% dintre executivii chestionati ii constientizeaza importanta. Procesul de invatare din organizatii este, de multe ori, despre a lua angajatii intr-o calatorie care ii trece prin departamentele companiei, prin cat mai multe schimbari de rol, o calatorie bine  imbinata, care sustine cresterea angajatilor cu feedback personalizat. Pentru ca angajatorii inca invata cum sa isi invete angajatii, una dintre “rezolutiile” lui 2017 este, sau ar trebui sa fie, faptul ca invatarea la locul de munca trebuie sa fie in stransa legatura cu experienta angajatilor, personalizat in contextul rolului pe care acestia il au in companie, pe directia in care se doreste dezvoltarea.  Realizat in mod eficient, procesul de invatare permanent, de la locul de munca, nu doar ca va tine angajatii “in priza” si ii va motiva. Acestia se vor simti apreciati pentru contributia lor in cadrul organizatiei si vor intelege ca organizatia ii sustine pentru a deveni cea mai buna versiune a lor. Dezvoltarea oamenilor este esentiala pentru a avea o forta de munca implicata in obtinerea succesului in afaceri!

Leave a Comment

Solicita o oferta!

Meniu

Newsletter

Abonati-va la newsletter-ul Smartree pentru a fi la curent cu toate noutatile din domeniul HR
Sunt de acord cu prelucrarea adresei de e-mail doar pentru asigurarea serviciului de Newsletter, conform cu Politica de Confidentialitate.

Parteneriate

About ADP (NASDAQ – ADP) Designing better ways to work through cutting-edge products, premium services and exceptional experiences that enable people to reach their full potential. HR, Talent, Benefits, Payroll and Compliance informed by data and designed for people. Learn more at www.adp.com. ADP, the ADP logo, and Always Designing for People are trademarks of ADP, LLC.

Suntem membri

aramt-member

Certificate

iso9001-2015
iso27001-2013