Meserii considerate rare precum controlor de trafic aerian, monitor de studii clinice sau somelier ajung sa fie remunerate cu 30.000 de lei, 6.000 de lei, respectiv 4.500 de lei net pe luna, reiese dintr-o analiza publicata joi de Smartree, unul dintre liderii din Romania pe piata de externalizare a proceselor de resurse umane.
Unele meserii rar intalnite nu necesita studii superioare, intre care se numara controlor de trafic aerian, sudor in argon, macaragiu, alpinist utilitar, grefier sau somelier. “Chiar daca nu este necesar sa ai studii superioare, acestea sunt totusi meserii speciale, care presupun anumite cursuri si calificari. Pentru a ajunge controlor de trafic aerian, in afara examenului de admitere, unul foarte strict, urmeaza o perioada de formare profesionala, specifica acestui domeniu”, a declarat coodonatorul departamentului de HR din cadrul Smartree, Raluca Penes. Salariul de inceput al unui controlor de trafic aerian, pentru care exista un singur angajator in Romania – regia de stat Romatsa -, este de aproximativ 20.000 lei net/luna, ajungand si la 30.000 lei după cativa ani de experienta. Pe de alta parte, macaragiii, sudorii specialziati in argon si alpinistii utilitari castiga, in medie, intre 3.000 si 3.500 lei net/luna. Somelierii, in functie de competente si nivelul de experienta, pot castiga in medie 4.500 lei net/luna, iar salariul unui grefier poate urca pana la 4.000 lei net/luna. In prezent, meseriile de macaragiu si sudor sunt tot mai rar intalnite, existand un deficit acut de personal calificat in aceste domenii, deoarece foarte multi romani cu astfel de aptitudini au emigrat. Cercetarea mai arata ca in topul meseriilor rare, unde este necesara absolvirea unei facultati, se afla cele de inginer topograf, inginer tehnician aparatura medicala, monitor studii clinice, inginer geodez si actuar. “Unele dintre aceste meserii sunt rare prin natura lor, piata locurilor de munca fiind una nu foarte ofertanta, asa cum este cazul inginerilor in topografie sau a celor geodezi. Insa, in cazul joburilor de actuar, piata se confrunta cu o lipsa de specialisti”, a precizat Penes. Salariul inginerilor specializati in topografie, geodezie si aparatura medicala incepe de la 2.500 lei net/luna, iar actuarii pot castiga de la 3.000 lei net/luna. O meserie rara si foarte bine platita este cea de monitor de studii clinice, unde salariul mediu ajunge la 6.000 lei net/luna. Compania Smartree a fost infiintata in anul 2000 si ofera servicii de externalizare precum salarizare, administrare de personal, analiza si raportare pentru management, recrutare, munca temporara, consultanta in domeniu. Compania proceseaza 450.000 de angajati anual si are peste 150 de clienti, in majoritate companii multinationale, dar si companii cu capital integral romanesc. Sursa: News.ro