Modificari in ceea ce priveste valoarea salariului de baza minim brut pe tara, garantat in plata, pentru sectoarele constructii, agricol si industria alimentara. Actul normativ care reglementeaza aceste modificari este Ordonanta de urgenta nr. 93/2023 pentru stabilirea salariului de baza minim brut pe tara garantat in plata pentru sectoarele constructii, agricol si industria alimentara, in vigoare de la 1 noiembrie 2023 si publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 993 din 01 noiembrie 2023.
Acest act normativ se aplica incepand cu veniturile aferente lunii noiembrie 2023 astfel:
Pentru sectorul constructii, salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata se stabileste in bani, fara a include indemnizatiile, sporurile si alte adaosuri, la suma de 4.582 lei lunar, pentru un program normal de lucru, in medie de 165,333 ore pe luna, reprezentand in medie 27,714 lei/ora. Aceste prevederi se aplica exclusiv domeniilor de activitate prevazute la art. 60 pct. 5 din Codul Fiscal.
Pentru sectorul agricol si industria alimentara, salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata va fi de 3.436 lei lunar, fara a include indemnizatiile, sporurile si alte adaosuri, pentru un program normal de lucru, in medie de 165,333 ore pe luna, reprezentand in medie 20,782 lei/ora. Aceste prevederi se aplica exclusiv domeniilor de activitate prevazute la art. 60 pct. 7 din Codul Fiscal.